Excursiile în România au mereu un farmec aparte deoarece realizezi cât de aproape trăiești de frumuseți ale naturii și obiective turistice pe care în mod normal în viața de zi cu zi nu le pomenești, nu te gândești că ar putea exista, ba chiar nici nu le iei în calcul pentru a le descoperi și petrece timp liber într-o eventuală excursie, fie chiar și de week-end. Sunt destinații diverse dar extrem de frumoase ce merită văzute cel puțin o dată în viață chiar în România. De asta ne-am convins încă din 2018 când am început să batem țara în lung și-n lat vizitând diverse orașe și obiective pe care le-am găsit pe hartă și site-urile de profil (cu recenzii turistice și recomandări zonale).
Ideea unei excursii în Ținutul Secuiesc a pornit undeva în primăvara acestui an (2021) când ne gândeam ce zone am putea vizita într-o excursie de 2-3 zile. Am găsit oportună ideea unui traseu abia la final de vară, undeva în ultimele zile din august când am hotărât să îmbinăm într-un traseu în centrul țării de 4 zile, obiective turistice pe care le-am vizitat în trecut cu alte obiective noi, unele dintre ele aflate deja pe lista de to do. Astfel traseul final (în detaliu) a fost următorul:
Ziua 1: București – Brașov – Cetatea Prejmer – Mănăstirea Mărcuș – Ozun – Lacul Sfânta Ana – Pista de Bob Ski Gyimes – Miercurea Ciuc (aproximativ 383 km);
Cazare: Pensiunea Várdomb – Miercurea Ciuc
Ziua 2: Miercurea Ciuc – Parcul MiniTransilvania – Biserica Fortificată din Dârju – Sighișoara (aproximativ 115 km);
Cazare: Pensiunea Aquaris – Sighișoara
**Din cauza drumului impracticabil (offroad 5km) și a condițiilor meteo mai puțin prietenoase, am renunțat la unul din obiectivele notate inițial și anume Statuia Inima Lui Iisus de pe dealul Gordon, mulțumindu-ne doar cu un magnet de frigider.
Ziua 3: Sighișoara – Cârțișoara (popas) – Transfăgărășan – Curtea de Argeș (aproximativ 212 km);
Cazare: Pensiunea Geostar – Curtea de Argeș
Ziua 4: Curtea de Argeș – București (aproximativ 155 km);
În total am parcurs aproximativ 865 km timp de 4 zile prin centrul țării.
Povestea celor 4 zile
Ziua 1 – Plecarea la răsărit
Cred că pentru majoritatea dintre noi, ieșirile din orașul în care locuim reprezintă o activitate extrem de plăcută, tentantă și atractivă. Astfel vineri încă de pe la 06.30 ne-am pornit cu încredere către Brașov alegând drumul autostrăzii A3 (prea scurtă din păcate). Drumul a fost unul chiar plăcut și deși sceptici în primă fază din cauza posibilelor coloane de mașini de la Comarnic, am avut noroc să ajungem chiar mai repede decât ne așteptam.
Ca de fiecare dată Brașovul a fost un oraș extrem de primitor, puțin aglomerat undeva în jurul orei 08.50 când noi am ajuns. Fără să poposim foarte mult aici, ne-am îndreptat către Cetatea Prejmer.
Cetatea Prejmer a fost o surpriză extrem de plăcută fiind practic primul obiectiv turistic vizitat. Cetatea și muzeul vizitat sunt într-o stare excelentă oferind turiștilor o experiență extrem de plăcută pe durata vizitării. Nouă ni s-a părut asemănătoare ca stil cu Cetatea Făgăraș doar că desigur la un nivel mult mai mic. Accesul către cetate se face extrem de ușor iar disponibilitatea locurilor de parcare în orice moment al zilei este ok. Despre cetate puteți citi mai multe aici. Nouă personal ne-a plăcut, fiind extrem de impresionați de felul în care am început excursia.
Încântați de cele văzute la Cetatea Prejmer ne-am îndreptat spre următorul obiectiv pe care ne-am propus să-l vizităm și anume Mănăstirea Mărcuș. Până aici, cu excepția unei scurte porțiuni de drum mai inacesibile totul a decurs perfect. Mare parte din traseu se face pe drumuri județene puțin circulate din punctul nostru de vedere. Odată ajunși, n-am vizitat însă nimic, lăsându-ne ușor (poate chiar prea ușor) descurajați de mesajele complet creștine care făceau referire în special la o ținută adecvată și la un comportament evlavios pe parcursul șederii în locașul de cult. Astfel din Neutral ne-am pus iar pe Drive continuându-ne cu entuziasm drumul către Lacul Sfânta Ana, gândindu-ne dacă vom vedea sau nu vreun urs pe drum. Ideea inițială a traseului a vizat și un popas la Hanul Paprika din Ozun însă ghinionul a făcut ca în acea săptămână, angajații hanului să fie în concediu, hanul fiind astfel închis. (ne vom întoarce cândva… mâncarea este prea bună.)
Drumul până la Lacul Sfânta Ana a fost parcurs în câteva ore iar întâlnirea cu Mitică Martinică a fost inevitabilă undeva pe la jumătatea traseului către lac. Întâlnirea a fost una de scurtă durată deoarece n-am prea vrut să stăm la povești cu acesta, lăsându-l să mediteze cu burta-n sus la ale sale treburi. Cu mici porțiuni de piatră cubică, drumul este unul relativ bun fără prea multe serpentine, parcurgând pădurea până la punctul principal de parcare. De menționat este faptul că de la parcare se parcurg pe jos aproximativ 1.6 km până pe malul lacului iar diferența de nivel (cel puțin pe drumul de întoarcere) îți taie repede elanul, simțind amărâtul kilometru din plin. Lacul în esența sa îți taie răsuflarea prin frumusețea sa (da, nu e chiar atât de mare pe cât ne-am fi așteptat) însă liniștea și constrastele cromatice fac din acest obiectiv o atracție turistică ce merită vizitată în orice anotimp. Când am ajuns noi, am avut parte de ploaie, de ceață iar de ploaie și în final desigur de soare, urmat desigur de o nouă rundă de ploaie.
Lăsând în urmă lacul, ne-am îndreptat (cu ultimele puteri, unii dintre noi) către una dintre cele mai faine atracții la care am fost în ultima perioadă și anume Partia Ghimeș din Lunca de Sus, Harghita unde ne-am distrat pe pista de bob. Situată într-o vale din Munții Ciucului, această zonă de schi se află la 2 km de gara Păltiniș-Ciuc și la 32 km de Castelul Mikó din secolul al XVII-lea (obiectiv turistic pe care l-am vizitat în cea de-a doua zi a excursiei). Mai multe detalii despre pista de bob puteți găsi aici. La fel ca și în mențiunea de mai sus, ziua am încheiat-o în jurul orei 18.30 la Pensiunea Várdomb în Miercurea Ciuc.
Ziua 2 – Nem Tudom! (Nu știu)
Ziua a doua a excursiei ne-a prins în mijlocul unui maraton ce s-a desfășurat încă de la primele ore ale dimineții în Miercurea Ciuc – fiind ceva restricții de trafic pe majoritatea străzilor principale ale micului orășel. După micul dejun și plecarea de la Várdomb, ne-am oprit în apropiere pe strada Szék Nr. 148 la Bazilica Șumuleu Ciuc. Fără să zăbovim foarte mult ne-am continuat drumul către Cetatea Miko, loc în care am stat mai bine de 45 de minute. Cetatea este una foarte bine amenajată, cu un traseu extrem de bine stabilit și exponate atent restaurate (da, scrie și în limba română – nu vă faceți griji din pricina faptului că toți cei din jur, nu vorbesc decât în limba maghiară – înțeleg și limba română așa că atenție la limbaj).
Ne-am despărțit în cele din urmă de polul frigului, Miercurea Ciuc, în jurul orei 11.30 când am luat-o din loc către Parcul Mini Transilvania din Odorheiu Secuiesc la Băile Seiche (Szejke). Celelalte evenimente aflate în imediata apropiere a parcului Mini Transilvania nu prea le-am înțeles (din cauza limbii vorbite) iar locul de parcare a fost o problemă din cauza numărului mare de turiști prezenți în zonă la evenimentele cu conotație locală și extrem de tradițională. Nem tudom am zis și noi după care am plecat și pe o ploaie măruntă și rece am început să vizităm parcul care prezintă cele mai emblematice clădiri din zona centrală a țării și anume Transilvania. Parcul Mini Transilvania este singurul parc tematic, multicultural, cu machete ale unor clădiri istorice din România extrem de bine realizate pe o suprafaţă de 8000 m2. Chiar dacă inițial vremea nu a ținut cu noi, undeva spre finalul vizitei, soarele începuse să-și facă simțită prezența.
După Mini Transilvania Parc pe lista de obiective era planificată o vizită la Statuia Inima Lui Iisus însă din cauza vremii nefavorabile și a traseului off-road care era anunțat am hotărât să renunțăm la a mai vizita, hotărând după o porție delicioasă de langoși să ne îndreptăm către Dârju (sat) unde în mod normal ar fi trebui să vedem o biserică fortificată. După cei 22km parcurși pe liniștitele drumuri județene unde am întâlnit și câteva văcuțe, am ajuns în Dârju însă din păcate biserica fortificată din acest sat avea lacătul pus pe ușă. Trist iar după câteva poze am hotărât să plecăm către Sighișoara unde am ajuns în jurul orei 17.30.
Pentru noi Sighișoara are o încărcătură emoțională și energetică aparte, fiind un oraș ce ne-a plăcut încă de la prima vedere (în 2020). Străzile pline de iz istoric ne-au captivat într-o plimbare până la lăsarea întunericului care ne-a găsit în fața scării școlarilor. Locul în care am servit cina ne-a plăcut mult așa că recomandăm și altora să încerce mâncarea și desigur băutura din locația La Piazzetta. Chiar dacă vremea a fost ceva mai neprietenoasă în anumite momente, ploaia fiind prezentă cu noi mare parte din timp, revederea orașului ne-a încântat profund.
Ziua 3 – E despre o dorință mai veche: Transfăgărășan
Ziua 3 am început-o cât se poate de ușor cu o nouă vizită în zona istorică a Sighișoarei unde am urcat scările (Scara acoperită sau Scara școlarilor; cu 300 de trepte a fost construită în anul 1642. A fost acoperită pentru protejarea copiilor, care urmau această cale spre liceului J. Haltrich. În urma modificărilor din 1849, au rămas doar 175 de trepte).
În jurul orei 12.00 am decis că este momentul să pornim din nou la drum, mergând de această dată aproximativ 96km către Cârțișoara. De ce către Cârțișoara? Deoarece acolo începe celebrul drum DN7C – Transfăgărășan cu o lungime de aproximativ 151 kilometri.
După un popas de aproximativ 30 de minute, entuziasmați, cu burțile pline și cu voie bună, am început traseul care pentru timp de aproximativ 2 ore și jumătate, poate chiar 3, ne-a captivat din plin. Opririle pentru poze, frigul resimțit, și exclamațiile de tip wow, au fost elemente pe care abia așteptam să le trăim pe acest traseu extrem de celebru și bine cunoscut. Am considerat oportună perioada pentru a parcurge traseul datorită faptului că nu a fost foarte aglomerat, cu excepția zonei Bâlea și Vidraru. Temperatura pe drum a fost de aproximativ 5-7 grade în zonele înalte însă opririle pentru poze au meritat din plin.
Norocul zic că a fost cu noi de data aceasta iar la Curtea de Argeș am ajuns undeva în jurul orei 18.00. Amuzant este totuși că ulterior excursiei (mai exact câteva zile mai târziu) am aflat că pe Transfăgărășan au început deja ninsorile. Un motiv în plus să ne bucurăm de faptul că am reușit să facem acest traseu. Pentru că da, ne doream de ceva vreme!
Finalul de zi a fost despre odihnă și o cină copioasă La conac – un loc pe care l-am îndrăgit din prima și unde am petrecut câteva ore excelente, încărcându-ne bateriile.
Ziua 4 – Mănăstirea Curtea de Argeș
Chiar dacă traseul inițial marca și o vizită la Horezu, energia ne-a trădat pe final motiv pentru care am zis că cel mai bine e să renunțăm la ideea inițială și să lăsăm vizita pentru o altă aventură pe care o vom planifica într-o zi. Prima dată când am văzut Curtea de Argeș a fost în august 2019 însă acum, în septembrie 2021 am găsit orașul “sub un mic asediu de construcții-renovări-lucrări” cu majoritatea drumurilor în lucru.
Chiar dacă traficul îngreunat ne-a pus ceva probleme (era totuși luni dimineața) am reușit să ajungem (din nou) la Mănăstirea Curtea de Argeș – un loc extrem de liniștit pe care l-am îndrăgit la fel de mult ca și prima dată în 2019. Vizita a fost una extrem de plăcută în ciuda stropilor de ploaie care prevesteau un drum către casă ploios. În plus am reușit ca pe lângă Mănăstirea Curtea de Argeș să vedem și Biserica Sfântul Nicolae aflată în imediata apropiere.
Am lăsat în urmă și Curtea de Argeș aproape de ora prânzului și ne-am îndreptat către București unde aproximativ 2 ore mai târziu am tras linie unui traseu pe care-l vom ține minte mult timp de acum înainte.
Suvenirurile achiziționate rămân mărturia unei excursii extrem de reușite în care am reușit să vedem atât locuri noi cât și să revedem alte zone dragi nouă. În ciuda vremii am reușit să bifăm mare parte din cele propuse motiv pentru care suntem extrem de fericiți.
Cu drag și chef de noi expediții încheiem aici,
Florin și Codruța
[vizitele la Kaufland, Lidl, Jumbo, Pepco, Kik sunt activități normale pentru noi în majoritatea expedițiilor pe care le facem. Din acest motiv am zis că n-ar avea sens să le mai menționăm, însă ce-ar fi o excursie fără o aprovizionare corespunzătoare]